Despre Responsabilitate

Credință. Familie. Profesie. Viața de zi cu zi.

Responsabilitate = obligația de a efectua un lucru, de a răspunde, de a da socoteală de ceva, de a accepta și suporta consecințele

Libertate = posibilitatea de a acționa după propria voință

după bunul plac

starea unei persoane care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și civile în stat

1. De ce apar responsabilități?

2. Față de cine apar responsabilități?

3. Ce înseamnă să-ți asumi responsabilități?

De ce apar responsabilități?

Responsabilitățile apar pentru că noi ca indivizi, alți indivizi sau entități își propun fie menținerea în echilibru a unui sistem, fie evoluția sistemului spre o stare superioară, iar miza menținerii acestui echilibru sau evoluția lui justifică măsuri de coerciție asupra indivizilor care contribuie la schimbare sau menținere a echilibrului. Deci responsabilitatea este o măsură de siguranță luată pentru ca un anumit fenomen să aibe loc. Se pleacă bineînțeles de la presupunerea că indivizii care își asumă responsabilități sau cărora li se impune asumarea unor responsabilități sunt capabili să ducă la îndeplinire sarcinile. Cu toate acestea constatăm că nu întotdeauna indivizii care își asumă responsabilități duc la îndeplinire sarcinile asumate. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că individul are în general priorități. În acel moment individul face voluntar sau involuntar ceea ce se numește în organizații managementul riscului și alege o prioritate a responsabilităților, ducându-le la îndeplinire pe unele pentru care confortul rezultat, avantajele sunt mai mari și neglijându-le pe altele pentru care riscul, sau coerciția sunt acceptabile.

De aceea este mai important să vorbim mai întâi de prioritizarea responsabilităților și apoi de responsabilități în sine. Care sunt deci responsabilitățile prime, totale? De unde pornim? Avem patru itemi în titlu: profesie, familie, viața de zi cu zi și credință. Care este prioritatea, acestora?

Credința

Normele etice și morale sunt legate de actul de credință și nu de sistemul legislativ. Cel mai vechi cod de legi ”Codex Hammurapi” culegere de legi din timpul regelui Hammurabi 1760 Î.H. cuprinde 282 de articole de lege și un epilog. A mai existat o culegere similară a regelui sumerian Ur-Namu, cu aproximativ 200 de ani înainte. Dar sistemul de norme etice și morale exista cu mult înainte de asta și era legat de actul de credință.

Este posibil ca indivizi atei să nu considere necesar că au responsabilități, legate de actul de credință, acesta fiindu-le străin, dar cu siguranță toți au pretenția să impună celorlalți responsabilități legate strict de actul de credință.

Să luăm de exemplu dogma creștină și cea islamică, anume responsabilitățile legate de legile/principiile acestor dogme. O parte din legile respective sunt prevăzute în legislația modernă dar ele au excepții discutabile, iar altele nu sunt:

Cele 10 porunci – dogma creștină:

Porunca a patra. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta pentru ca să ți se lungească zilele în țara ta, pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău.

* adică să trăiești în spiritul învățăturilor creștine, să dai dovadă de virtuți.

Aduc în discuție dezastrul de pe muntele Everest din 1996 descris în cartea Into Thin Air / În aerul rarefiat de Jon Krakauer.

În acel an 16 expediții s-au aflat pe munte și 12 persoane au murit în încercarea de a cuceri vârful.

Unul dintre supraviețuitori a fost Beck Weathers. În cursul expediției, a fost lăsat să moară de trei ori și totuși a supraviețuit. Discuția despre modul cum au murit este foarte dificilă, dacă se iau în considerare atât responsabilități de natură etică și morală cât și responsabilități de natură legislativă. Ascensiunea la aproape 9000 de m necesită calități fizice excepționale și însăși efortul de a căra propriile efecte personale este unul care îți pune viața în pericol. Prezența fizică acolo îți omoară la propriu creierul puțin câte puțin în fiecare secundă. Deci capacitatea de ajutor față de alte persoane este minimă sau inexistentă. Rezultă de aici că avem de a face cu responsabilități totale care pot presupune chiar jertfa de sine. În acel an au fost pe munte oameni care au făcut această jertfă chiar și știind că persoana ajutată nu va supraviețui, deci se poate presupune că jertfa a fost în zadar, deși nu este așa și oameni care au ales doar responsabilitățile legislative și au refuzat să ofere orice ajutor sau suport psihic celor pe cale să moară.

Porunca a cincea. Să nu ucizi.

În 2011 BBC a realizat documentarul Remote Control War. Este vorba de distrugerea țintelor cu ajutorul dronelor, care drone în prezent sunt pilotate și de minori (după legislația americană), în condițiile în care victimele colaterale au ajuns după surse wikileaks au ajuns la 90% din totalul victimelor. Existând o rezoluție ONU și având acceptul comunității occidentale am putea spune că deși legislația țărilor respective nu acceptă crima, în aceste cazuri nu a fost nici o problemă, deși niște minori au ucis victime nevinovate cu acordul părinților și al autorităților.

Deci poartă aceste responsabilități și de ce natură sunt ele?

Porunca a 6-a: Să nu preacurvești (ortodox) / P9:Să nu poftești femeia aproapelui tău (catolic)

Cum etica familiei și a parteneriatului nu este prevăzută în legislația statelor occidentale, cum anume responsabilitățile etice legate de cuplu pot avea o importanță vitală în viața de cuplu?

P10. Să nu poftești casa aproapelui tău (a se lua în considerare circumstanțe geopolitice)

Din punct de vedere juridic nu este o problemă atât timp cât există o acoperire legală dată de o instituție internațională pentru invazia unui alt stat, sau atacul asupra unor comunități– ONU, etc).

Alte responsabilități legate de actul religios:

Zeciuiala / Pomana – solidaritatea a existat și există în toate religiile lumii ca și responsabilitate, dar nu are același rol de responsabilitate în legislația statelor

Nu există o obligație legală pentru ajutorul față de toate persoanele aflate la greu, sau dacă există ea nu acoperă în mod real necesitățile.

Atât sistemul de pensii, cât și cel de ajutor social acționează numai la suprafața societății.

Paștele ca și sărbătoare creștină dar și precreștină (respectul față de anotimpuri, respectul față de natură). 25 Decembrie – solstițiul de iarnă – scurtarea zilelor și uscarea grânelor – adică procesul morții, echinocțiul de primăvară (ziua devine mai mare decât noaptea și se ivesc condițiile revitalizării naturii – renaștere).

Sărbătorile în general sunt menite a reaminti respectul acordat unei persoane, divinități, fenomen, adică a ne evalua obiectiv importanța noastră în univers (egocentrismul)

Vedem prin urmare că responsabilitățile legate de actul de credință pot fi în multe cazuri în măsură să mențină cu mult mai bine sănătatea morală a unei societăți.

2. Față de cine ne asumăm responsabilități?

În toate cazurile de mai sus responsabilitatea este față de divinitate și nu față de sistemul juridic. Care este diferența? În al doilea caz se poate face un management al riscului, în cel de-al doilea caz nu. În primul caz este posibil să se meargă până la jertfa supremă. De altfel rezistența martirilor era dată de suportul actului religios. (victimele din închisorile comuniste puteau obține eliberarea de multe ori în schimbul recunoașterii publice și a detractării credinței lor, lucru pe care nu l-au făcut și au influențat în acest fel istoria unui popor).

3. Ce înseamnă să-ți asumi responsabilități față de Divinitate?

Iadul și descrierea tehnică a acestuia este o invenție relativ recentă a bisericii (cazane cu smoală spânzurat de limbă, etc). Acestea sunt legate mai degrabă de instrumentele de tortură din perioada medievală. Ca urmare actul de coerciție nu este legat de iad, are o semnificație mult mai adâncă.

Deci nu frica de iad, ci mai degrabă puterea de înțelegere a actului de credință. Adică a conștientiza că facem parte din ceva ce ne este superior, care menține totul în echilibru și că e imposibil să facem anumite lucruri împotriva echilibrului. Acest tip specific de conștientizare este specifică oamenilor cu un nivel înalt al înțelegerii actului de credință. În general acești oameni au principii morale deosebit de solide și ca atare nu fac rabat sau concesii de la aceste principii, în comparație cu oamenii din politică, sau adepți ai principiilor economice, financiare sau de altă natură.

Eu nu cred în actul de iertare al păcatelor contra unor sume de bani sau flotări, sau genoflexiuni promovate de biserică de tipul indulgențelor (papa Inocențiu al III-lea).

Va să zică este o responsabilitate totală, adică pur și simplu nu poți face altfel, nu există o pedeapsă sau o consecință măsurabilă. Este cel mai important tip de responsabilitate, pentru că restul tipurilor de responsabilitate presupun un act de coerciție cuantificabil pentru care poți încălca responsabilitatea asumată. Ex: Copiez la examen și dacă da cu ce riscuri? Sunt acceptabile? O corporație care încalcă niște legi ale mediului. Cum face? Se face un management al riscului și se observă dacă costurile sunt mai mari decât beneficiile. Să știți că nu vorbesc din cărți. Eu am fost în top management.

Sunt neuropsihologi care vorbesc de ”gena lui Dumnezeu”, legătura dintre creier și minte, care la ora actuală nu poate fi explicată exclusiv pe baze științifice, în ciuda faptului că legătura dintre minte și creier este dovedită științific, adică modul nostru de gândire modifică în mod fizic creierul. Dean Hammer, biolog molecular la Oxford University Național Cancer Institute publica ”The God Gene” în 2004, în care explica felul cum nivelul de spiritualitate variază de la individ la individ, în funcție de nivelul unor anumiți neurotransmițători produși de creier: dopamina și serotonina.

Deci există în structura noastră intimă capacitatea de a crede în divinitate, cu alte cuvinte să practicăm actul de credință în așa fel încât nici o prioritate să nu poată fi deasupra celor dictate de principiile credinței la care am aderat și ca atare responsabilitățile pe care ni le asumăm în virtutea credinței să fie totale.

De exemplu sacrificiu ultim (al vieții) al celor care au apărat aceste principii având ca suport actul de credință (oamenii din închisorile comuniste care puteau fi iertați prin ”recunoașterea păcatului” – vezi memorialul durerii)

Profesia

1. De ce apar responsabilități?

Profesia în acest context o putem asimila cu:

Societate/Companie/Firmă/Activitate comercială = Entitate juridică

Compania are niște condiții de existențialitate: principala condiție este profitul

Pe de altă parte, individul, pentru a-și îndeplini țelurile personale (pentru a exista), își asumă un rol în companie (își alege la un moment dat o profesie). În urma asumării rolului, obține elemente care pot duce la facilitarea condiției de existență (prestanță, recunoaștere, beneficii materiale, informare, …)

Este important de conștientizat că fiecare din cele două entități (individul și entitatea juridică), dorește altceva. Va să zică este important de subliniat că responsabilitatea apare ca urmare a existenței unor obiective diferite, din îndeplinirea cărora rezultă beneficiile tuturor entităților implicate. Adică fiecare entitate îi impune celeilalte asumarea unei serii de responsabilități pentru a se asigura că propriile obiective îi vor fi îndeplinite.

Compania deseori spune că ”noi suntem familia ta”, sau ni se inoculează dorința de succes profesional ca ultim obiectiv, ceea ce este extrem de nefast pentru individ (adică odată ce ai ca ultim obiectiv, cariera, veniturile materiale, care înlocuiesc total și permanent obiectivele individuale inițiale, legate de viața sentimentală, împliniri spirituale, satisfacții legate de hobby-uri, etc, începi să dispari încet încet ca individ și viața devine extrem de scurtă – trăiri personale tot mai scurte, …timp social).

Pe de altă parte când vorbim de responsabilitățile unei organizații, mai precis a oamenilor care conduc acea organizație, lucrurile stau altfel, în condițiile în care acei oameni se consideră lipsiți de responsabilități care se leagă de actul de credință descris mai sus. Rămân prin urmare responsabilitățile juridice, care se pot transforma foarte ușor în ceea ce se numește ”managementul riscului”. Adică ce pierdem și cât câștigăm? Pierderile în această situație se pot cuantifica financiar chiar dacă e vorba de vieți omenești și astfel putem pune în aceeași ecuație câștigul și pierderile ca să putem lua o decizie.

Am inserat acest paragraf pentru a explica magnitudinea responsabilităților și prioritizarea acestora. Cu alte cuvinte trebuie să avem în mod clar o prioritate a responsabilităților datorită faptului că responsabilitățile vin din partea mai multor entități și de cele mai multe ori acestea se suprapun. Pe de o parte. Pe de altă parte, în lipsa acelor responsabilități legate de un cod etic și moral, va să zică de actul de credință, totul se reduce așa cum am explicat la managementul riscului. Beneficii vs. pierderi.

La fel stau lucrurile și în cazul familiei. Familia este strâns legată de actul de credință. Nu întemeiezi o familie ca să îți trăiești viața. Conceptul de familie este strâns legat de asumarea de responsabilități și implicit de capacitatea ta ca individ de asumare a responsabilităților totale. Adică ești sau nu în stare să recurgi la sacrificiul ultim pentru viața membrilor familiei tale? E adevărat nu mai este vorba de război, dar lumea modernă are alte moduri în care să ne ceară sacrificii imense pentru protejarea celor dragi: Renunțarea la confortul material, donări de organe, dar și lupta armată – revoluția din 1989. Și aici prin urmare responsabilitățile sunt strâns legate de actul de credință. Altfel funcționează la fel de bine managementul riscului: ”Sunt aici pentru familie sau divorțez și îmi trăiesc viața?. Fac un copil, sau îmi trăiesc viața și mai vedem și cu copiii da’ mai la sfârșit așa.

Prin urmare vorbim în permanență de două tipuri de responsabilități care coexistă, sau ar trebui să coexiste în procesul de luare al deciziilor care operează în fiecare secundă a vieții noastre. Este vorba de responsabilitățile legate strict de actul divin și ca urmare sunt cele care creează normele etice și morale ale unei societăți, deci sănătatea spirituală a acelei societăți și în plan secund sunt responsabilitățile care țin de legislația țării în care trăim, responsabilități care dau mai degrabă un echilibru fizic al societății respective.

Alex Poncea